Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Festivitate de absolvire la Facultatea de Teologie din Alba Iulia
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a avut loc marţi, 25 mai, festivitatea de absolvire a unei noi generaţii de studenţi. Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurat de părinţii profesori ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă, în capela facultăţii. Apoi, în Aula "Dumitru Stăniloae" s-a desfăşurat cursul festiv. IPS Andrei a adresat un mesaj absolvenţilor, fiind urmat de îndrumătorii de an. A fost predată cheia facultăţii promoţiei următoare şi s-a strigat catalogul. În acest an sunt aproape 100 de absolvenţi la cele trei specializări ale facultăţii: teologie ortodoxă-pastorală, teologie socială şi didactică.



.jpg)
