La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Festivitate de absolvire la Liceul Ortodox din Oradea
Promoţia 2013 a claselor a VIII-a din cadrul Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea şi-a luat rămas bun de la profesori şi de la colegii mai mici de la gimnaziu.
Festivitatea de absolvire a avut loc în curtea Liceului şi a debutat cu slujba de Te-Deum. Apoi, pr. Radu Rus, consilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul al Episcopiei Oradiei şi director al liceului, a transmis binecuvântarea arhierească a Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, şi i-a felicitat pe cei 57 de absolvenţi, urându-le succes la examenele care îi aşteaptă. Pr. Florin Negruţiu, inspector şcolar pentru Religie, care a transmis mesajul din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, iar Carmen Butaru, preşedintă a Comitetului de părinţi, le-a vorbit absolvenţilor în numele părinţilor. Reprezentantul absolvenţilor clasei a VIII-a, Victor Man, declarat şef de promoţie, a susţinut un discurs prin care şi-a exprimat mulţumirea şi recunoştinţa faţă de cei care le-au fost profesori, şi în acelaşi timp regretul despărţirii de colegi. A urmat predarea tradiţionalei „chei a succesului” viitorilor absolvenţi, elevii clasei a VII-a, care, prin reprezentantul lor, eleva Alexandra Danşa, le-au mulţumit colegilor mai mari şi le-au urat succes mai departe.
Ultima oră de dirigenţie
Un moment important a fost premierea absolvenţilor care s-au distins prin rezultate deosebite la învăţătură şi purtare, aceştia primind diplome şi cărţi. Au fost oferite câteva premii speciale pentru elevii care s-au evidenţiat pe parcursul anilor de studiu, prin diferite aptitudini şi calităţi personale. În sălile de clasă ale absolvenţilor s-a desfăşurat ultima oră de dirigenţie, în cadrul căreia s-a strigat catalogul, diriginţii şi elevii au rostit discursuri, iar elevii clasei a VII-a le-au pregătit colegilor absolvenţi un scurt program artistic. La eveniment au participat elevi, cadre didactice din cadrul şcolii, părinţi, rude şi cei apropiaţi care au dorit să le fie alături la acest eveniment.
Înfiinţat în 2007, la iniţiativa PS Sofronie, Episcopul Oradiei, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea şi-a extins, de la un an la altul, nivelurile de învăţământ, de la grădiniţă şi nivelul primar, până la cel liceal, desfăşurându-şi activitatea, din anul şcolar 2012-2013, în două locaţii. Nivelul primar şi gimnazial a rămas să studieze în clădirea de pe str. Aluminei, iar cel liceal-vocaţional s-a mutat în clădirea redobândită a vechii Academii Teologice orădene, de pe str. Republicii. Deşi este cea mai tânără şcoală din Oradea, Liceul Ortodox şi-a dobândit un loc important în cadrul învăţământului bihorean şi comunităţii locale, prin rezultatele foarte bune obţinute la concursurile şcolare şi prin diversele activităţile extraşcolare desfăşurate.