Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Festivitate de absolvire la Satu Mare
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a participat la festivitatea de sfârşit de an şcolar a absolvenţilor clasei a XII-a de la Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt“ din Satu Mare, care s-a desfăşurat în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului“. În cadrul festivităţilor, PS Iustin Sigheteanul a oferit, din partea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, 11 premii, în bani şi reviste, elevilor olimpicide la mai multe licee, atât la Olimpiada naţională de religie, cât şi elevilor olimpici ladisciplinele teologice din cadrul Liceului Teologic „Nicolae Steinhardt“. La festivitatea organizată de pr. Gabriel Groza, directorul liceului, şi corpul profesoral au participat toţi elevii liceului alături de familiile lor.



.jpg)
