În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Festivitate la Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană
Studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au absolvit cursurile în mod festiv, pe 29 mai, la praznicul Înălţării Domnului. Manifestările au debutat cu Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala mitropolitană de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei şi preoţi profesori ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din municipiu.
În cadrul cuvântului de învăţătură, asist. univ. dr. Valentin Vesa a arătat că vocaţia omului este aceea de a ajunge la sfinţenie: „Sărbătoarea de astăzi este confirmarea teologică a faptului că vocaţia omului nu este legată doar de cele pământeşti, ci este legată de cele cereşti şi de faptul că, de la început, Dumnezeu aşa l-a gândit pe om ca să fie în proximitatea Lui, ca să fie vecin cu El. Ba mai mult, să fie una cu El în ceea ce noi numim îndumnezeire sau sfinţire“.
Manifestările au continuat cu festivitatea de absolvire, care a avut loc în Sala Auditorium Maximum a Universităţii „Babeş-Bolyai“.
Alături de absolvenţi au fost prezente cadrele didactice ale Facultăţii de Teologie, precum şi reprezentanţi ai Centrului Eparhial. Din prezidiu au făcut parte Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhie-piscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, prorectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“, prof. univ. dr. Călin Rus, decanul Facultăţii de Teologie, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, prodecanul instituţiei, pr. lect. univ. dr. Cristian Sonea şi directorul de departament al facultăţii, pr. prof. univ. dr. Ştefan Iloaie.
Felicitări pentru absolvenţi
În cuvântul adresat absolvenţilor, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a explicat mesajul pericopei evanghelice din ziua Înălţării Domnului, apoi a făcut referire la semnificaţia momentului festiv.
„Asemenea ucenicilor Mântuitorului, probabil că şi frăţiile voastre mai aveţi multe întrebări, ele nu se vor sfârşi niciodată. Dascălii rămân aici, însă noi credem că Dumnezeu revarsă peste voi putere de Sus, ca să Îi fiţi martori în Cluj, în toată Eparhia noastră, în toată România, în Europa, pe care noi o dorim să fie creştină, şi în toată lumea. În sensul acesta interpretez eu pericopa evanghelică ce ne relatează ce s-a întâmplat la Înălţare“, a remarcat ierarhul. De asemenea, IPS Mitropolitul Andrei i-a felicitat pe tinerii absolvenţi şi i-a îndemnat la misiune.
Absolvenţii au fost gratulaţi şi de decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, care le-a oferit câteva îndemnuri.
Cursul festiv a fost susţinut de pr. lect. univ. dr. Cristian Sonea, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi îndrumătorul de an al generaţiei. Părintele le-a vorbit pe tema „Teologie şi teologii“, despre caracterul şi viziunea educaţiei teologice şi misiunea teologului.
A urmat premierea celor aproape 100 de studenţi de la cele patru specializări de nivel licenţă şi de la cele cinci secţii de master, iar studentul Iuliu-Marius Morariu a fost desemnat şef de promoţie.