Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Fiecare Liturghie - „prelungirea momentului tainic din Joia Mare“
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat ieri slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala mitropolitană din Iaşi. La finalul slujbei, IPS Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia Joii celei Mari. „Astăzi este zi sfântă, mare, şi cutremurătoare, şi binecuvântată, pentru că este ziua Cinei celei de Taină. Tot ceea ce se împlineşte la fiecare Sfântă şi dumnezeiască Liturghie nu este decât prelungirea în orice biserică a ceea ce s-a petrecut tainic în Joia cea Mare, în ajunul răstignirii Domnului Hristos. Pentru acest mare dar, izvorât din Cina cea de Taină, din pâinea cea binecuvântată şi din Trupul şi Sângele lui Hristos, să-I mulţumim lui Dumnezeu, Care L-a trimis pe Fiul Său în lume pentru a lua asupra Sa păcatele noastre“, ne-a învăţat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. (C.C.)



.jpg)
