În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Final de an școlar pentru elevii de gimnaziu de la Colegiul Ortodox clujean
Elevii de gimnaziu din cadrul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca au fost răsplătiți, vineri, 16 iunie, cu premii în cadrul unei festivități desfășurate în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai”.
Elevii au avut rezultate deosebite la învățătură în acest an şcolar, dar și la olimpiade și concursuri județene și naționale. Şcolarii au fost îndemnați de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, să fie tot mai buni la învățătură, dar să nu neglijeze partea spirituală.
„Elevii au fost premiați și gratulați în prezența părinților și a invitaților. Fiecare a primit premii, deoarece mediile de absolvire sunt foarte mari”, a precizat directorul colegiului, pr. Liviu Vidican-Manci.
Colegiul Ortodox clujean își desfășoară neîntrerupt activitatea din anul 1952. Începând din 2012, școala s-a deschis și spre ciclurile primar și gimnazial. Din toamnă, elevii de gimnaziu vor învăța într-o nouă clădire, modernizată și dotată printr-un proiect european, investiție de peste 3 milioane de euro.