În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Finalizarea lucrărilor de restaurare și consolidare a Ansamblului Mănăstirii Tazlău
Luni, 18 decembrie, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” Tazlău din județul Neamț, a avut loc recepția lucrărilor de restaurare a ansamblului monahal nemțean. La eveniment au participat oficialitățile locale, reprezentanții firmelor care au reabilitat complexul monahal, precum și obștea monahală care viețuiește în cadrul mănăstirii.
Întregul proces desfășurat potrivit cerințelor specifice domeniului monumentelor istorice a vizat restaurarea, consolidarea, protejarea și punerea în valoare a clădirilor monument istoric ce alcătuiesc Ansamblul Mănăstirii Tazlău.
Restaurarea propriu-zisă a presupus consolidarea și protejarea a cinci clădiri monument istoric ce fac parte din Ansamblul Mănăstirii Tazlău, și anume: Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, Casa Domnească, Turnul clopotniță, Turnul de apărare și Zidul de incintă. Aceste lucrări au fost finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
În urma finalizării lucrărilor de restaurare, moaștele Sfântului Chiriac de la Tazlău vor fi așezate spre închinare în interiorul lăcașului de cult.



.jpg)
