Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Flora intestinală ar putea fi vinovată de anumite boli cardiace
Un nou studiu publicat în revista "Nature" pune în evidenţă o legătură între capacitatea florei intestinale de a metaboliza lecitina şi sensibilitatea la bolile cardiace. În studiu se face referire la o posibilă influenţă a lecitinei asupra predispoziţiei de a face boli cardiovasculare. Lecitina, produsă în mod natural de ficat, este metabolizată de flora intestinală. Ea se găseşte în numeroase alimente, precum carnea, ouăle sau suplimentele alimentare. "Atunci când două persoane au acelaşi regim alimentar, dar numai una dezvoltă o boală de inimă, credem că această maladie cardiacă apare din cauza diferenţelor genetice, dar cercetările noastre au demonstrat că este doar o parte a ecuaţiei. În realitate, diferenţele de metabolism ale microbiotei de la o persoană la alta par a avea un efect important asupra cauzei apariţiei unei boli de inimă", a declarat Stanley Hazen, principalul autor al studiului. (Otilia Bălinişteanu)



.jpg)
