În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Furt de armament
Patru lăzi în care se aflau câte 16 focoase pentru rachete au dispărut dintr-un tren care transporta armament spre Bulgaria. Dispariţia a fost semnalată în Gara Stăneşti din judeţul Giurgiu, Parchetul Militar Bucureşti declanşând o anchetă în acest caz. Potrivit unor surse judiciare, trenul venea de la o fabrică de armament din judeţul Braşov şi avea ca destinaţia Bulgaria, iar transportul, care reprezenta export de armament, era păzit de jandarmi. Conform surselor, de la Braşov spre Bulgaria trenul ar fi avut trei opriri, iar dispariţia lăzilor cu focoase a fost sesizată de către angajaţii CFR din Gara Stăneşti, care au observat că de la unul dintre vagoane lipsea sigiliul. Ulterior, împreună cu jandarmii şi Poliţia a fost constatată lipsa celor patru lăzi în care se afla cantitatea totală de 64 de focoase. Sursele citate mai spun că dispariţia ar fi fost sesizată sâmbătă după-amiază. Reprezentanţi ai Ministerului Apărării susţin că transportul nu aparţine ministerului, fiind vorba despre un export privat de armament, iar una dintre ipotezele luate în calcul este că furtul ar fi fost comis de către hoţi de fier vechi. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, comisar Mirela Gheţa, a declarat că poliţiştii giurgiuveni au instituit filtre rutiere în tot judeţul. Parchetul Militar Bucureşti a declanşat o anchetă în acest caz.