Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită, în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Găvănoasa, loc de mângâiere pentru familiile defavorizate
În Duminica a XIII-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Găvănoasa, raionul Cahul, informează Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.
La final, Înalt Preasfinţia Sa a remarcat hărnicia, spiritul gospodăresc şi activitatea misionară neobosită, pe care le desfăşoară de mai bine de doi ani maica stareţă Dionisia Niculicioiu, în Basarabia. Maica Dionisia adună la mănăstire zeci de copii din familii defavorizate pentru a-i mângâia, consilia şi a-i ajuta să crească potrivit învăţăturii ortodoxe. Din puţinul pe care îl adună, din jertfele bunilor creştini care vin la această mănăstire, maica Dionisia reuşeşte să le creeze mici bucurii copiilor după lecţiile de catehizare. Dorinţa cea mare a maicii este să găsească finanţele necesare pentru a ridica un spaţiu amenajat cu cele necesare, unde ar putea să cazeze copii pentru o perioadă mai îndelungată de timp. În acest scop, maica Dionisia a creat Asociaţia Pro Vita Basarabia, care are ca obiectiv ajutorarea copiilor din familii defavorizate.



.jpg)
