În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Grijă pentru nevoiaşi la Centrul „Speranţa în viitor“
Beneficiarii Centrului comunitar „Speranţa în viitor“ s-au întâlnit în cursul zilei de 24 octombrie cu Luminita Szasz, medic specialist în medicina de familie. Tema întâlnirii a fost „Un stil de viaţă sănătos“, Luminita Szasz referindu-se la indicatorii ONU şi OMS în acest domeniu. În centrul discuţiilor a fost problema creşterii optime a imunităţii, ştiut fiind faptul că, pentru pacienţii seropozitivi, o creştere excesivă a imunităţii duce la o dinamică agresivă în interiorul organismului. De asemenea, au discutat despre alimentaţia sănătoasă, sport, mişcare în aer liber şi literatură. Totodată, au avut loc discuţii referitoare la importanţa educaţiei şi apartenenţa unor persoane marginalizate social la grupuri sociale, bazate pe idei, valori şi aspiraţii comune, dezvoltarea lumii interioare fiind adeseori mult mai vie decât efemerele relaţii cotidiene. O altă temă abordată a fost aceea a importanţei plantelor de sezon, a produselor apicole, în profilaxia virozelor, analizând ultimele cercetări medicale referitoare la HIV-SIDA. Toţi participanţii au fost bucuroşi pentru oportunitatea oferită de către Arhiepiscopia Timişoarei prin intermediul acestui centru comunitar, de a-şi dezvălui problemele specifice într-un spaţiu securizat, în prezenţa unor specialişti calificaţi din diferite domenii. (Pr. Ştefan Şişu)