Ziua de 3 iunie 2026 va rămâne întipărită în inimile comunității Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț ca o zi a recunoștinței, încărcată de emoție și speranță. Într-o atmosferă de sărbătoare, elevii claselor a XII-a Teologie Ortodoxă și Patrimoniu Cultural și-au luat rămas-bun de la anii formării liceale, în cadrul cursului festiv al promoției 2022-2026.
Grupul de colindători „Pelerinul“ în redacţia „Ziarului Lumina“
Grupul de colindători „Pelerinul“ al Agenţiei de pelerinaj BASILICA Travel a Patriarhiei Române a adus ieri vestea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi în redacţia „Ziarului Lumina“. Însoţiţi de domnul Leonard Ciofu, consilier patriarhal coordonator al Sectorului pelerinaje al Patriarhiei Române, cei nouă ostenitori ai agenţiei de pelerinaj au interpretat colinde tradiţionale româneşti şi le-au transmis celor din echipa redacţională a ziarului gândurile lor de bine pentru noul an. La final, părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, directorul general al Publicaţiilor „Lumina“, i-a felicitat pentru faptul că împletesc tradiţia sfântă a Bisericii cu munca pe care o efectuează în fiecare zi. Părintele director le-a mulţumit şi pentru buna colaborare dintre cele două sectoare în ceea ce priveşte publicarea suplimentului bilunar „Lumina pelerinului“ şi a evidenţiat importanţa articolelor despre pelerinajele organizate de Agenţia BASILICA Travel. (G.C.P.)



.jpg)
