Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Grupul psaltic „Tronos“ în concert de colinde la Arad
Grupul psaltic „Tronos“ din Bucureşti, condus de arhidiaconul protopsalt Mihail Bucă, a susţinut miercuri, 11 decembrie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, un concert de colinde în sala Palatului Cultural din Arad. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Aradului, în colaborare cu Centrul Cultural Judeţean Arad, Asociaţia „Ieromonah Arsenie Boca“ şi Asociaţia „Brâncoveanu“ din Arad, şi reprezintă o încununare a festivităţii arădene, prilejuite prin prezenţa sfintelor moaşte ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Arhiepiscopia Aradului. De asemenea, evenimentul se încadrează în programele demarate pe această perioadă în întreg municipiul. Concertul s-a bucurat de un deosebit succes şi de aprecierea întregii săli umplute până la refuz de arădeni şi cei veniţi din alte părţi. Arhidiaconul Mihail Bucă, dirijorul Grupului psaltic „Tronos“, interpret fidel al muzicii bisericeşti de sorginte bizantină, are o nemăsurată dragoste pentru răspândirea acestui gen muzical pe teritoriul ţării noastre. Este un talentat şi inimos făuritor al muzicii psaltice, reuşind să sensibilizeze sufletele arădenilor care l-au ascultat cu atâta dragoste, onorându-şi astfel titlurile şi premiile primite de-a lungul vremii. Moderatorul serii a fost arhid. drd. Tiberiu Ardelean, profesor de muzică la Seminarul Teologic din Arad, care a făcut prezentarea buchetului de colinde, interpretate cu multă prestanţă de grupul psalţilor. (Protos. Iustin Popovici)



.jpg)
