La Tulcea s-a încheiat miercuri, 15 iulie, cea de-a 8-a ediție a Taberei creștine „În căutarea unui prieten” (seria a II-a, 13-15 iulie), proiect educațional și misionar organizat de Episcopia Tulcii, în
Hirotonie la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi. În această perioadă pregătitoare pentru Postul Sfintelor Paști, numeroşi credincioşi din municipiul Galați s-au rugat împreună cu ierarhul Dunării de Jos și cu soborul slujitor al catedralei pentru mai binele tuturor și pentru a primi binecuvântarea și ajutorul lui Dumnezeu în urcușul duhovnicesc început duminică. În cadrul slujbei, arhipăstorul Dunării de Jos l-a hirotonit pe teologul Ionuţ-Sorin Răileanu întru diacon. Ca în fiecare duminică, răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei Arhiepiscopale.
În omilia rostită cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop Casian a vorbit despre perioada mai intensă de rugăciune și de pocăință care începe cu această duminică.



.jpg)
