Numeroși credincioși din Caransebeș au venit la Catedrala Episcopală din municipiu pentru a se ruga la Sfânta Liturghie în ziua praznicului Nașterii Domnului, săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian,
Hirotonie la Catedrala Arhiepiscopală din Galați
În cea de-a cincea duminică după Sfintele Paşti, numită şi „a Samarinencei”, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, în prezenţa credincioşilor din municipiu. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul acestui sfânt lăcaş. La momentul liturgic rânduit, teologul Ştefan Adrian Popovici a fost hirotonit întru diacon.
În cadrul slujbei, ierarhul a rostit rugăciuni către Milostivul Dumnezeu pentru dăinuirea dragostei între copii şi părinţi şi pentru întărirea familiei creştine, precum şi pentru ocrotirea şi vindecarea celor bolnavi.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, în care se relatează convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacob.
De asemenea, Părintele Arhiepiscop a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Rolul primordial al părinţilor în creşterea şi îngrijirea copiilor”, transmis cu ocazia „Duminicii părinţilor şi copiilor”, prima duminică după data de 1 iunie - Ziua Internaţională a Copilului. La finalul slujbei, chiriarhul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi şi a mers în curtea Reşedinţei arhiepiscopale împreună cu un grup de copii şi îndrumătorii acestora de la un Centru pentru copii din cadrul DGASPC Galaţi, pentru a le oferi daruri şi a participa cu toţii la o agapă creştină.