Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Hirotonie la o parohie din Timișoara
Parohia Fratelia din Timișoara a îmbrăcat luni, 24 iunie, haine de sărbătoare. Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica comunității și l-a hirotonit întru preot pe arhidiaconul Marian Pîrvu de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, pe seama Altarului Parohiei Zona Soarelui din acelaşi oraș.
Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul au făcut parte arhim. Clement Vântu, starețul Mănăstirii Săraca, pr. paroh Ioan Bălăngean, consilier eparhial, pr. ing. Timotei Anișorac, consilier eparhial și slujitor al acestei parohii, protopopul Caius Andrașoni de la Protoieria Timișoara II, precum și alți preoți și diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul bizantin al parohiei, coordonat de arhidiaconul dr. Ion-Alexandru Ardereanu.
În vecinătatea bisericii din Fratelia, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, se află Centrul social-cultural și educațional „Sfântul Ioan Gură de Aur”, care funcționează pe bază de voluntariat, deservind activități sociale, culturale și educaționale.



.jpg)
