Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Hirotonii la Catedrala Mitropolitană din Craiova
În Duminica a doua din Postul Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din Craiova, înconjurat de un ales sobor de preoți.
În cadrul sfintei slujbe, diaconul Dumitru Ionuț Dolcescu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Păișani, din Protoieria Târgu-Cărbunești, județul Gorj. De asemenea, teologul Andrei Călin Găină a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei Mitropolitane din Craiova. Pentru activitatea administrativă deosebită, părintele Marian Bona, consilier eparhial la Sectorul agricol și produse agricole, și părintele Gheorghe Popescu, administratorul viei eparhiale Segarcea, au primit rangul de iconom stavrofor.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre nevoința în post și în rugăciune pentru a primi curățirea sufletului și a trupului: „Postul este necesar pentru înfrumusețarea sufletului nostru, pentru îmbogățirea noastră în harul Preasfântului Duh, pentru îndestularea sufletului nostru de energie dumnezeiască necreată, care să ne ajute să biruim ispitele vieții. Postul ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu și Dumnezeu să curățească sufletele noastre, pentru că prin post și rugăciune noi ne ridicăm la ceruri și primim de la Tatăl cel ceresc milostivirea Lui cea negrăită și îndestularea Lui cea bogată. Postul este acela care ne face mai blânzi, mai liniștiți trupește și sufletește. Postul ne ajută să îndreptăm mintea noastră mai cu ușurință la Dumnezeu”.
Îndemnul de la final al ierarhului a fost de a continua pe drumul postului și de a ne spovedi cu precădere în această perioadă pentru a ajunge la bucuria Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.



.jpg)
