Duminica a 3‑a din Postul Mare, 15 martie, a fost prăznuită și la Paraclisul Catedralei Naționale, prin oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, în
Holocaustul, comemorat la Tulcea
La Seminarul Teologic "Sfântul Ioan Casian" din Tulcea a avut loc marţi, 11 octombrie, o festivitate comemorativă închinată Holocaustului. "În deschiderea festivităţii, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a reliefat importanţa acestei zile care ne aduce aminte de suferinţa îndurată de evrei, dar şi de alte popoare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, Preasfinţia Sa a evidenţiat rolul unor ierarhi români care au apărat drepturile evreilor în acea epocă, precum patriarhul Nicodim sau mitropoliţii Nicolae Bălan şi Tit Simedrea. Despre istoria acestei zile a Holocaustului a mai vorbit seminaristul Dan Gelep, din anul IV, referatul său intitulându-se "Holocaustul - o realitate a istoriei". La final a fost proiectat un film documentar despre acest eveniment. Au participat profesorii şi elevii seminarişti, precum şi alţi invitaţi", a precizat arhid. Vasile Iulian. (I.B.)



.jpg)
