Peste 200 de tineri proveniți din diferite comunități ortodoxe din Austria au participat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la cea de‑a 13‑a Întâlnire Panortodoxă a Tineretului, desfășurată la Viena sub genericul „Sfintele Taine - calea noastră spre sfințire”. Evenimentul a constituit un prilej de rugăciune, aprofundare a credinței și comuniune frățească, reunind tineri de diferite naționalități, dar uniți prin apartenența la aceeași Biserică Ortodoxă.
Hoţii de cărbune s-au adaptat rapid la criza energetică
Doi bărbaţi au fost prinşi de jandarmi, sâmbătă, în zona căii ferate dintr-un cartier mărginaş al Constanţei, în timp ce ambalau în saci aproape o tonă de cărbune furat din vagoane CFR. Purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile (GJM) „Tomis“, lt. col. Sorin Mustăţea, a precizat că hoţii au fost prinşi în timp ce alegeau cărbunele cu o plasă de sârmă, pentru a recupera doar bucăţile mari, de calitate, din combustibilul aruncat din vagoane de-a lungul căii ferate. Cărbunele era apoi pus în saci de rafie, hoţii reuşind să umple nu mai puţin de 16 astfel de saci, până când au fost depistaţi de jandarmi. „Hoţii au urmărit mai multe zile traficul garniturilor de tren care trec prin zona Medeea şi încărcătura acestora. Au atacat pe parcursul zilei de vineri şi în timpul nopţii, urcându-se în vagoanele aflate în trafic sau staţionate la semnalul operatorului de trafic, de unde au aruncat cărbunele pe terasament. Au hotărât să recupereze marfa sâmbătă, când traficul este mai redus“, a precizat reprezentantul GJM „Tomis“. În momentul în care au fost descoperiţi şi somaţi de jandarmi, cei doi bărbaţi au încercat să fugă, fiind însă prinşi în scurt timp. Constănţenilor Sedan I., de 33 de ani, şi Senan I., de 38 de ani, ambii cu antecedente penale, le-au fost întocmite actele procedurale necesare începerii urmăririi penale, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.



.jpg)
