După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hram la Baia Mare
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit marţi, 1 decembrie, slujba de Te Deum la Catedrala Episcopală din Baia Mare, cu prilejul Zilei Naționale a României, şi a rostit un cuvânt de învățătură. Membri ai grupurilor de tineret din Baia Mare, îmbrăcați în portul tradiţional, împreună cu soborul slujitor, au interpretat două cântări patriotice și o colindă. La hramul Bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare, în 30 noiembrie, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, care a rostit un cuvânt de învăţătură. La final, preotul Vasile Botiș, vreme de 15 ani liturghisitor la catedrală, a fost numit împreună-slujitor cu preotul Indrei Buda, la Altarul acestei biserici.
În Duminica a 30-a după Rusalii, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Baia Mare a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. În cadrul slujbei au avut loc două hirotonii oficiate pe seama catedralei: a arhidiaconului Ionuț Pleș întru preot, respectiv a teologului Vasile Petru Bud întru diacon. Corul „Doxologia” al catedralei, dirijat de prof. dr. Cosmin Lauran, a oferit răspunsurile liturgice. La final, ierarhul le-a prezentat credincioșilor primul album de colinde al Corului „Doxologia” şi a acordat corului, prin reprezentanții lui - dirijorul Cosmin Lauran și pr. Florin Bălan, Medalia omagială și Ordinul „Preot Nicolae Gherman”.



.jpg)
