După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hram la Biserica Brânduşa din Craiova
Printre credincioşii prezenţi la slujba Sfintei Liturghii săvârşită marţi, 6 decembrie, la Biserica "Sfântul Nicolae" - Brânduşa din Craiova, s-au numărat şi 50 de copii preşcolari de la Grădiniţa Nr. 23, însoţiţi de educatoarele Ionica Chiriac şi Adriana Cojocaru. Micuţii au primit cu această ocazie Taina Sfintei Împărtăşanii de la părintele paroh Gabriel Sorescu. La finalul Sfintei Liturghii, copiii au primit din partea parohiei pacheţele cu dulciuri şi fructe, care să le aducă aminte de dărnicia Sfântului Ierarh Nicolae, arhiereul din Mira Liciei, ocrotitorul spiritual al Bisericii Brânduşa. (Gheorghe Cioiu)



.jpg)
