În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Hram la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Roman
Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a fost marcată ieri în mod deosebit de credincioşii din Roman. În biserica Purtătorului de biruinţă din oraşul întemeiat de Roman I Muşat a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către Înalt Preasfinţitul Teodosie şi de către Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul.
Credincioşii din municipiul Roman au participat luni seară (n.r. luni, 6 mai) la Vecernia prilejuită de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Slujba a fost săvârşită pe un podium special amenajat şi a fost slujită de Înalt Preafinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, Corala „Armonia“ a Arhiepiscopiei Tomisului a oferit un concert de cântări religioase dedicate Sfintelor Paşti. „Întrucât sărbătoarea Sfântului Gheorghe a căzut în perioada Postului Mare, ne-am gândit să serbăm hramul în cea de-a treia zi de Paşti. Aceasta pentru a da semnificaţie aparte sărbătorii bisericii noastre. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, am rânduit ca slujba Vecerniei să fie slujită în seara celei de-a doua zi de Paşti (n.r. luni, 6 mai). Am dorit să dăm un plus de frumuseţe şi trăire creştină acestui hram, astfel că l-am invitat pe Înalt Preasfinţitul Teodosie. Înalt Preasfinţia Sa a adresat cu acest prilej un cuvânt duhovnicesc în care a apreciat iniţiativa noastră de a organiza aceste frumoase manifestări în ziua hramului“, a relatat părintele paroh Ioan Gherasimescu, care este şi vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Ieri-dimineaţă, Sfânta Liturghie a fost oficiată în Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Roman de IPS Teodosie şi de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. „La momentul Chinonicului, Corala «Armonia» ne-a încântat cu un concert pascal. Credincioşii din Roman, prezenţi în număr mare la slujbă, s-au rugat cu multă evlavie alături de cei doi ierarhi şi de soborul de preoţi. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru că şi anul acesta Sfântul Gheorghe a fost sărbătorit într-un mod festiv. Ne bucurăm că la Roman viaţa duhovnicească se conturează într-un mod aparte“, a adăugat pr. paroh Ioan Gherasimescu. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a mulţumit pentru prezenţă Înalt Preasfinţitului Teodosie, dar şi Coralei „Armonia“, care a oferit răspunsurile liturgice şi concertul pascal.



.jpg)
