După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hram la Biserica „Sfântul Mina“ din Alba Iulia
Biserica închinată Sfântului Mucenic Mina, păstorită de părintele Emil Jurcan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, şi-a sărbătorit hramul.
Programul slujbelor de hram a început miercuri seara, de la ora 18:00, cu Vecernia mare cu Litie şi Utrenia, iar ieri, de la ora 8:00, s-a oficiat slujba Ceasurilor, sfinţirea apei şi, în continuare, de la ora 9:30, Sfânta Liturghie. Seara, de la ora 18:00, s-au oficiat Vecernia şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina, după cum a precizat părintele Alexandru Moldovan, slujitor la această biserică. Cunoscut de majoritatea credincioşilor ca un sfânt grabnic ajutător atunci când ne pierdem anumite lucruri, Sfântul Mucenic Mina este în acelaşi timp un foarte mare ajutător în toate problemele sufleteşti şi trupeşti atunci când îi cerem ajutorul şi ne rugăm lui cu stăruinţă. La Biserica "Sfântul Mina" din Alba Iulia, pe lângă părticelele din moaştele Sfântului Mina, se mai găsesc şi părticele din moaştele Sfântului Mare Mucenic Haralambie şi ale Sfântului Ieronim. (pr. Sabin Vodă)



.jpg)
