În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Hram la Facultatea de Teologie din Sibiu
Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur este hramul tuturor şcolilor de teologie ortodoxă din lume. Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu şi-a cinstit şi în acest an ocrotitorii prin manifestări duhovniceşti şi academice, în condiţiile impuse în această perioadă de pandemie.
Programul hramului a început la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu, unde Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, cadre didactice, slujitori ai Catedralei Mitropolitane şi ai comunităţilor româneşti din Serbia. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a catedralei, dirijată de pr. lect. dr. Dan Alexandru Streza. În cadrul Sfintei Liturghii, ierodiaconul Calist Magyar a fost hirotonit ieromonah pentru Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Alibunar, Vicariatul Ortodox Român al Voivodinei din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Daciei Felix.
Cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de pr. conf. dr. Daniel Buda, decanul Facultăţii de Teologie din Sibiu, care a evidenţiat cinstirea deosebită a celor mari Sfinţi Trei Ierarhi, prin care sunt cinstiţi, de fapt, toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Un aspect important din viaţa lor, a subliniat părintele decan, este relaţionarea cu societatea în care au trăit, dialogul cu tot ceea ce a însemnat cultura acelor vremuri, pentru a-L aduce pe Hristos în mijlocul ei.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a transmis urări tuturor cadrelor didactice, studenţilor teologi şi reprezentanţilor Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu şi tuturor celor care poartă numele unuia dintre cei Sfinţi Trei Ierarhi.
Programul hramului a continuat cu o conferinţă on-line susţinută de arhid. prof. dr. Ioan I. Ică jr cu tema „Sfântul Ioan Gură de Aur şi rugăciunea lui Iisus”.