La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Hram la Mănăstirea Crișcior, Hunedoara
La Mănăstirea „Sfânta Treime”-Crișcior, judeţul Hunedoara, Sfânta Liturghie a fost săvârșită cu ocazia hramului de Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, în Altarul de vară al așezământului monahal. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre „comuniunea perfectă și conlucrarea armonioasă existentă între Persoanele Sfintei Treimi, acestea fiind modelul suprem de urmat în relațiile dintre noi, oameni creați după chipul lui Dumnezeu”.
În Duminica Cincizecimii, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în curtea Catedralei Episcopale din Deva. În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat că fiecare creștin trebuie să se roage pentru a dobândi Duhul Sfânt în inima sa, însă a atras atenția că „Sfântul Duh nu Se coboară într-o inimă mândră, vicleană și care judecă pe aproapele, ci Se coboară într-o inimă smerită, liberă și care iubește pe tot omul, chiar și pe vrăjmași”.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie împreună cu soborul slujitor au oficiat slujba Vecerniei numită „a plecării genunchilor”, în cadrul căreia au fost rostite cele șapte rugăciuni care invocă ajutorul Sfintei Treimi și care amintesc de cele șapte daruri ale Duhului Sfânt.