În prima zi de Paști, astăzi, 12 aprilie 2026, la Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită slujba Vecerniei Învierii Domnului, cu rânduială specială, cunoscută în tradiția populară drept „A doua Înviere”. Slujba a fost oficiată, la orele amiezii, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum din cadrul Patriarhiei Antiohiei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale.
Hram la Mănăstirea Izbuc, la praznicul Schimbării la Față a Domnului
În ziua praznicului Schimbării la Față a Domnului, marți, 6 august, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Izbuc, cu prilejul unuia dintre hramurile așezământului monahal.
În cadrul sfintei slujbe, Episcopul Oradiei le-a vorbit credincioşilor despre praznicul împărătesc, unul „plin de strălucire și lumină, așa cum este Domnul Iisus Hristos - Lumina lumii, Lumină și Strălucire pentru Univers, Lumina Care dă viață Universului și omului”.
„Schimbarea la Față ni-L descoperă pe Domnul în splendoarea desăvârșită pe care Tatăl o dăruiește Fiului Său iubit, pe Care ni-L oferă ca Model suprem, ca Păstor, ca Mire pentru sufletele noastre. El este Cel Care ia umanitatea noastră ca pe o oaie pierdută pe umerii Săi, pentru ca să o scoată din moarte la viața eternă. Cu alte cuvinte, sărbătoarea de astăzi ne pregătește pentru ceea ce va să vină, ne apropie de misterul și taina cea adâncă ce se lucrează pentru mântuirea noastră”.
Arhim. Mihail Tărău, starețul mănăstirii și exarhul așezămintelor monahale din Eparhia Oradiei, a mulțumit, la final, ierarhului, autorităților și celor care au sprijinit așezământul monahal, precum şi miilor de credincioși care au participat la hram.
Sărbătoare la Parohia Oradea-Nufărul I
Cu prilejul pomenirii Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, 5 august, Preasfințitul Părinte Sofronie a efectuat o vizită pastorală în Parohia Oradea-Nufărul I, care și-a serbat hramul principal al bisericii. Ierarhul a ținut un cuvânt de folos duhovnicesc, iar la încheierea programului liturgic, preotul paroh Liviu Ințe a mulțumit ierarhului pentru bucuria de a-l avea în mijlocul comunității încredințate spre păstorire, aflată sub ocrotirea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț și a Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei.



.jpg)
