Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Hram la Mănăstirea Oaşa
Marţi, 27 iulie, în ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirii Oaşa, unde este stareţ părintele protosinghel Iustin Miron.
Mănăstirea Oaşa s-a înfiinţat în 1990 şi a funcţionat ca mănăstire de maici până în anul 2000, când prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost transformată în mănăstire de călugări. În anul 2000, a venit la Oaşa întreaga obşte a mănăstirii Poşaga, în frunte atunci cu părintele Andrei Barbu, acum exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei. În prezent mănăstirea are 24 de monahi şi fraţi, iar stareţ este Părintele Protosinghel Iustin Miron.



.jpg)
