În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Hram la Mănăstirea Sânmărtinul de Câmpie
De praznicul Adormirii Maicii Domnului, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Sânmărtinul de Câmpie, înconjurat de un sobor de 24 de preoţi şi în prezenţa unui număr impresionant de pelerini. Mănăstirea este condusă de protosinghelul Teodul Libeg, care se osteneşte aici "de peste 22 de Sfinte Marii", după cum afirma în cuvântul său.
Mănăstirea cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din Protopopiatul Târgu-Mureş fiinţează din secolele XIII - XIV, iar actuala bisericuţă din lemn cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" este ctitoria pustnicilor retraşi aici în secolul al XVII-lea. Ea stă la umbra noului edificiu de zid, care se află în proces de împodobire cu pictură şi mozaic. Noul lăcaş de cult este aşezat pe un tăpşan îngust, la liziera pădurii, iar de o parte şi de alta a uşilor de la intrare ne întâmpină frumoasele mozaicuri ce reprezintă pe corifeii Apostolilor, pe Sfinţii Petru şi Pavel. Prin bolta largă a pridvorului, prin fereastra unui delicat medalion, primim binecuvântarea Maicii Domnului cu Pruncul, care ne duce cu gândul la cuvintele poetului Ioan Alexandru: "Mama şi Pruncul sunt de ajuns / Acest pământ în veci să fie uns". "Avem în ceruri o Împărăteasă pururea vie" Aşezată la confluenţa judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Mureş, Mănăstirea Sânmărtinul de Câmpie este cu adevărat un bastion al credinţei sau, după expresia Sfântului Apostol Pavel, "stâlp şi temelie a adevărului", tocmai pentru că se află într-o zonă sensibilă din punct de vedere confesional. Evlavia pelerinilor pentru Maica Domnului a fost sporită şi datorită faptului că prezenţa ierarhului la hramul acestui aşezământ monahal este neîntreruptă încă din vremea vrednicului de pomenire episcop Emilian Birdaş. Miile de pelerini care se adună aici anual arată că Stăpâna cerească îi ţine sub sfântul ei omofor şi nu-i lasă să rătăcească pe calea pierzării. Anul acesta, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, atmosfera de înaltă tensiune duhovnicească a fost sporită de cuvântul înălţător şi mângâietor al Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Irineu, care, printre altele, a spus: "Noi, care purtăm rănile păcatelor, care suntem învăluiţi de negura ispitelor şi loviţi de tragediile şi amărăciunile vieţii, să fim siguri că avem în ceruri o Împărăteasă pururea vie. Ochii miloşi ai Maicii Domnului ne privesc, iar mâinile ei sunt totdeauna ridicate în rugăciune pentru noi. Aflată în fericirea cerească, nu-i uită pe nici unul din fiii ei pământeşti".