Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul a două biserici bucureştene
Catedrala mitropolitană "Sfântul Spiridon-Nou" - paraclis patriarhal este duminica aceasta în sărbătoare, prăznuindu-şi hramul de ziua Sfântului Spiridon al Trimitundei. Sărbătoare este şi la Parohia "Sfântul Spiridon - Vechi" din Capitală. La ambele biserici au loc evenimente liturgice şi social-filantropice. Credincioşii vor putea să se închine Sfântului Spiridon, ambele biserici păstrând părticele din moaştele acestui sfânt.
Parohia "Sfântul Spiridon - Vechi" din Capitală îşi va sărbători duminică, 12 decembrie, ocrotitorul. În lăcaşul de cult, credincioşii se vor putea închina cu acest prilej şi la părticele din moaştele Sfântului Spiridon, Episcopul Trimitundei, informează TRINITAS TV şi Agenţia de ştiri BASILICA. La Sfânta Liturghie ce va fi oficiată duminică este aşteptat şi Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. "În Bucureşti, la ora actuală, există Catedrala mitropolitană "Sfântul Spiridon - Nou", care este paraclis patriarhal, iar biserică parohială este numai "Sfântul Spiridon - Vechi" şi are hramul sfântului ca prim hram. În anul 2008, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binevoit ca pentru unitatea bisericii şi pentru lăudarea cultului Sfântului Ierarh Spiridon să binecuvânteze biserica noastră cu un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Spiridon", a spus părintele Ioan Iordache, parohul Bisericii "Sfântul Spiridon - Vechi" din Capitală. Parohia va organiza un program special, atât liturgic, cât şi social. De asemenea, în această perioadă, Parohia "Sfântul Spiridon - Vechi" desfăşoară şi o intensă activitate social-caritativă, prin aşezământul medical aflat în curtea lăcaşului de cult. Sărbătoare la Catedrala mitropolitană închinată Ierarhului Trimitundei Cealaltă biserică din Bucureşti ce are drept ocrotitor pe Sfântul Spiridon al Trimitundei, una dintre cele mai frumoase biserici din zona Pieţei Unirii, Catedrala mitropolitană "Sfântul Spiridon - Nou", paraclis patriarhal, va fi duminica aceasta în sărbătoare. Lăcaşul de cult se află în prezent într-un amplu proces de consolidare şi restaurare. "La începutul anului s-a finalizat expertizarea structurii de rezistenţă a bisericii şi s-a constatat că multele consolidări şi renovări făcute de-a lungul timpului n-au fost legate între ele. De aceea, s-a decis ca mai întâi să se facă acoperişul, iar după aceea drenajul şi canalizarea, urmând ca în anul care urmează să se facă întregul proiect de consolidare şi renovare a bisericii. Pe lângă lucrările care privesc partea exterioară, structura de rezistenţă, s-a făcut şi expertiza picturii. Avem proiectul finalizat, urmând ca aceasta să fie recondiţionată în viitorul apropiat dacă Dumnezeu ne va ajuta să facem rost de fondurile necesare. Cu ocazia hramului de duminică vor fi sfinţite vitraliile din sfântul altar, care au fost recondiţionate şi montate în termopan pentru o mai bună conservare", a declarat pentru TRINITAS TV arhimandritul Veniamin Goreanu. La sărbătoarea hramului sunt aşteptaţi să participe numeroşi credincioşi, lăcaşul de cult adăpostind şi părticele din moaştele Sfântului Ierarh Spiridon.