La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Hramul Adormirii Maicii Domnului în Arhiepiscopia Aradului
Anul acesta, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, mănăstirile din Eparhia Aradului au primit numeroşi pelerini care au participat la sfintele slujbe. La cele mai mari mănăstiri, Hodoş-Bodrog şi Arad Gai, a fost prezent Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului. La înainte-prăznuire, duminică, 14 august, IPS Timotei a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hodoş-Bodrog şi a sfinţit lucrările de pictură la paraclisul sfântului lăcaş, tâlcuind în cuvântul rostit pericopa evanghelică despre umblarea pe mare a Mântuitorului.
În după-amiaza aceleiaşi zile, Înalt Preasfinţia Sa a oficiat slujba Privegherii, urmată de tipicul drumului Crucii, tradiţional locului, ţinând şi un cuvânt de tâlcuire a pericopelor biblice din cadrul rânduielilor, imediat după pilda Maicii Domnului. Un cuvânt despre pelerinajele în cadrul Patriarhiei Române, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, a ţinut ierarhul şi la Catedrala arhiepiscopală, la sfârşitul slujbei Prohodului Maicii Domnului, în aceeaşi seară de înainte-prăznuire. În însăşi ziua praznicului, tot la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, Înalt Preasfinţia Sa a asistat la slujba Acatistului Maicii Domnului, după care a săvârşit Sfânta Liturghie, hirotonind întru ierodiacon pe unul dintre vieţuitorii Sfintei mănăstiri. În predica sa, IPS Timotei a vorbit despre numirile Maicii Domnului şi imboldul fiecărui credincios de a pune în lumină darul lui Dumnezeu prin virtutea legată de cele dovedite de Preasfânta Fecioară Maria. În seara zilei, împreună cu soborul preoţilor, în frunte cu părintele Nicu Breda, protopopul Aradului, a slujit Vecernia la Parohia Firiteaz din acest protopopiat, cuvântând şi aici despre legătura, specifică poporului nostru drept-credincios, cu Maica Domnului şi exemplificând chiar cu martiriul Sfinţilor Brâncoveni, a căror sărbătoare a urmat imediat. În toate locurile, ierarhul a participat la masa obştească, împreună cu pelerinii sau cu fiii localităţii, după împrejurări. La întoarcere spre reşedinţă, au fost cercetate două parohii din Protopopiatul Arad - Parohia Cruceni unde, pe lângă alte lucrări, s-a ridicat şi o sfântă cruce, şi Parohia Şagu, unde se finisează lucrările la noua casă parohială. (Protop. Nicu Breda)