Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul Asociației Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei
În Duminica după Nașterea Domnului, a doua zi de Crăciun, Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei și-a prăznuit hramul, închinat sărbătorii Soborului Maicii Domnului. O parte dintre membrele asociației, în frunte cu dna președintă Neluța Mirela Furtună, au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de șase preoți și doi diaconi, în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Buzău.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat semnificația praznicului Soborului Maicii Domnului, explicând de ce Asociația Femeilor Ortodoxe și-a ales drept hram sărbătoarea din 26 decembrie.
„Mă bucur că au poposit astăzi, aici, în Catedrala Voievodală, pe lângă credincioșii care se îmbisericesc, de regulă, în acest lăcaș de cult, și credincioase din județele Buzău și Vrancea, membre ale Asociației Femeilor Ortodoxe, pentru că, din 2019, de când s-a reînființat această asociație, ele s-au gândit să și-o aleagă drept ocrotitoare pe Maica Domnului. Femeile ortodoxe din Eparhia noastră au ales sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, prăznuită în a doua zi de Crăciun, deoarece Crăciunul precedă Anul Nou și este un bun prilej de a face bilanțul împlinirilor și neîmplinirilor din anul care se încheie, dar și de a mulțumi Maicii Domnului pentru ocrotirea ei în activitățile desfășurate. Femeile creștine, acelea responsabile, jertfelnice, cărora le place să se implice în viața comunității, s-au organizat, la începutul secolului al XX-lea, în Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române și, prin intermediul comitetelor parohiale, și-au îndeplinit vocația lor de mironosițe, de purtătoare de mir, înțelegând prin mir mireasma faptelor bune. De aceea, este bine să cercetăm și să cunoaștem istoria acestei societăți din Eparhia noastră, în componența căreia s-au aflat femei foarte vrednice. Pentru că este hramul Asociației Femeilor Ortodoxe, vreau să vă adresez mulțumiri și felicitări pentru osteneala dumneavoastră și pentru timpul pe care îl dedicați desfășurării unor activități specifice anumitor momente din cursul anului bisericesc. În felul acesta, sprijiniți lucrarea pastorală, misionară și filantropică a slujitorilor Bisericii”, a subliniat Ierarhul.
Cântările liturgice au fost interpretate de actuali și foști membri ai Corului Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, precum și de psalții Catedralei Voievodale.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe pr. Dan Necula, care, începând cu data de 1 ianuarie 2022, va îndeplini responsabilitatea de eclesiarh al Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”, ca urmare a transferului părintelui Valeriu-Cristian Popoviciu la Parohia „Sfântul Spiridon” din Buzău.
Cu acest prilej, două grupuri de fete, primul din Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” - Râmnicu Sărat, județul Buzău, coordonat de dna prof. Gabriela Marinescu, și al doilea din Parohia Neculele, județul Vrancea, coordonat de dna prof. Veronica Potop, au susținut un program de colinde.