În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Hramul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca
La praznicul Întâmpinării Domnului, vineri, 2 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea Parohiei „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Cluj-Napoca, cu prilejul hramului bisericii parohiale.
Părintele Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în biserica parohială. După citirea pasajului evanghelic, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Ana prorocița și urmașele ei, credincioasele zilelor noastre”, vorbindu-le celor prezenți despre virtuțile Sfintei Prorocițe Ana, model pentru femeile de astăzi. La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul drd. Andrei Ierima. Acesta urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Chețiu, Protopopiatul Beclean.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de preotul pensionar Alexa Chira, ctitorul bisericii parohiale.
La finalul Liturghiei, preotul paroh Raul Pap i-a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. În semn de prețuire și recunoștință, i-a oferit ierarhului o icoană cu Maica Domnului.
Parohia ortodoxă „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca a luat fiinţă la 1 mai 1992 şi câţiva ani slujbele au fost oficiate într-o bisericuţă de lemn, amplasată pe strada Bucureşti, în parcul Farmec. Întemeierea comunității ortodoxe din zonă și construcția unei noi biserici de zid i-au fost încredințate părintelui paroh Alexa Chira, care s-a pensionat începând cu luna august 2022. Piatra de temelie a noii biserici de zid, cu hramul „Întâmpinarea Domnului”, a fost pusă la 21 noiembrie 1997. Edificarea propriu-zisă a bisericii a început în anul 1998 și s-a încheiat în anul 2005, la data de 25 noiembrie fiind inaugurat noul lăcaș de închinare, prin slujba de binecuvântare oficiată de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania. În anii următori, au început lucrările de împodobire a interiorului bisericii parohiale, cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorii bisericești Ciprian și Daniela Toma, sub îndrumarea pictorului Viorel Nimigeanu, vrednic de pomenire. Biserica a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei la data de 19 septembrie 2021, în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, la 24 de ani de la punerea pietrei de temelie.
În prezent, biserica parohială este păstorită de preotul paroh Raul-Vasile Pap, coordonatorul Departamentului de misiune și cateheză al Arhiepiscopiei Clujului, alături de părintele slujitor Vlad-Cornel Bob.