După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hramul bisericii românilor din Villarrobledo
Sâmbătă, 17 decembrie, credincioșii din Parohia ortodoxă Villarrobledo și-au sărbătorit primul hram al bisericii lor, Sfântul prooroc Daniel. Cu această ocazie, Preasfințitul Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei a oficiat Sfânta Liturghie arhierească înconjurat de un sobor de 6 preoți, între care și preotul paroh al comunității ortodoxe de ucraineni din localitate, invitat fiind de către preotul paroh ortodox român Daniel Cucul. Statul Român a fost prezent la acest eveniment prin Consulului României în Ciudad Real, domnul Liviu Popa.
În așteptarea sărbătoririi primului hram al parohiei, vineri seara a fost oficiat Sfântul Maslu de către un sobor de 6 preoți în prezența a peste 200 de persoane. În seara zilei de 20 decembrie, corul parohiei a participat la un concert de colinde organizat de către primăria localității Villarrobledo. Au fost interpretate patru colinde tradiționale românești, corul culegând fructuoase aplauze din partea spectatorilor veniți la acest frumos spectacol.



.jpg)
