Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, marți, 17 decembrie, în cadrul Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” din municipiul Bacău a fost sfinţit
Hramul Bisericii „Sfântul Toma“ din Iaşi
Credincioşii din parohia "Sfântul Apostol Toma" din cartierul ieşean Alexandru cel Bun au participat ieri la slujba Sfintei Liturghii, săvârşită de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Sfântul lăcaş, ridicat începând cu anul 2000, şi-a cinstit ocrotitorul, pe Sfântul Apostol Toma.
Biserica "Sfântul Apostol Toma" din Iaşi a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. Programul liturgic a început sâmbătă seara cu slujba Vecerniei unită cu Litia. Cuvântul de învăţătură de la finalul slujbei a fost rostit de arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. În ziua de pomenire a Sfântului Apostol Toma, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Răspunsurile la strană au fost date de Corul "Basileus" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, dirijat de diac. prof. Mihai Ursache. După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a adresat un cuvânt de învăţătură în care a arătat că Sfântul Apostol Toma, care nu Îl văzuse pe Hristos, era întristat pentru că avea în minte doar imaginea Mântuitorului cel răstignit. "Ceilalţi ucenici exaltau de bucurie pentru că Îl văzuseră pe Domnul. Sfântul Apostol Toma era numit şi "Geamănul", adică avea un frate împreună născut cu dânsul. Acest frate împreună născut cu dânsul suntem noi, oamenii, care căutăm învierea. Noi, oamenii, suntem cuprinşi de tristeţe atunci când taina Învierii nu ne defineşte existenţa noastră. Sfântul Apostol Pavel spune că noi suntem fraţii mai mici ai Domnului Hristos. Întreaga viaţă a omului este parcursul între statutul de frate geamăn al Sfântului Toma şi de frate mai mic al Mântuitorului. Dacă omul parcurge această distanţă, între a fi frate al lui Toma şi al Domnului Iisus, va dobândi viaţa veşnică", a spus IPS Teofan. Părintele paroh Toma Gradinaciuc, care este şi protopop al Protopopiatului Iaşi 1, a mulţumit Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei pentru că a slujit Sfânta Liturghie. În acelaşi timp, pr. paroh Toma Gradinaciuc a amintit că la Biserica "Sfântul Toma" din Iaşi a fost săvârşită ieri prima Liturghie arhierească la hramul sfântului lăcaş aflat în sărbătoare. "Mulţumim credincioşilor parohiei noastre pentru obolul pe care îl aduc în fiecare duminică şi sărbătoare pentru biserică. Vedem că, prin darul fiecăruia, Dumnezeu a rânduit ca astăzi să slujim în această biserică ce aşteaptă să îmbrace haina picturii. Mulţumim diac. prof. Mihai Ursache, care a venit alături de elevii seminarişti atât la această slujbă, cât şi aseară (n.r. sâmbătă, 21 aprilie) pentru a oferi răspunsurile la strană", a remarcat pr. paroh Toma Gradinaciuc.