Hramul bisericii Sfântului Antonie cel Mare din centrul Capitalei

Întemeietorul monahismului egiptean, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, a fost cinstit cu evla­vie vineri, 17 ianuarie, de credincioșii bucureșteni adunați în număr mare în rugăciune la Biserica „Sfântul Anton”-Curtea Veche, Paraclis Patriarhal. În zi de hram, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în lăcașul din centrul istoric al Capitalei de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhi­episcopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor ales de preoți și diaconi.

Sărbătoarea lăcașului de închinare a debutat în ajun, 16 ianuarie, când slujitorii bisericii și alți clerici au purtat în procesiune icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie și racla ce adăpostește un fragment din sfintele sale moaște până în Piața „Sfântul Anton” din Centrul Vechi, loc ce amintește, printr-o frumoasă troiță și perimetrul amenajat cu ziduri joase, de lăcașul de rugăciune care a ars în cel mai mare incendiu din istoria orașului București. 

În dimineața zilei de vineri, 17 ianuarie, slujbei Utreniei și Acatistului Cuviosului le-a urmat Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de Preasfin­țitul Părinte Timotei Prahoveanul. Din soborul numeros de slujitori care s-au rugat alături de ierarh au mai făcut parte: părintele Florin Busuioc, protopop al Protoieriei Sector 3 Capitală; părintele paroh Gheorghe Zaharia; părintele prof. dr. Constantin Pătuleanu; părintele Ciprian-Florin Apetrei, precum și alți clerici.

Pe tot parcursul sfintelor slujbe, numeroși credincioși și pelerini și-au așteptat cu răbdare rândul pentru a se închina înaintea celor două cinstite odoare aflate în patrimoniul sfântului lăcaș și a cere mijlocirea și binecuvântarea Cuviosului Antonie cel Mare.

După citirea textului evanghelic rânduit la Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat virtuțile marelui nevoitor și lupta duhovnicească pe care a dus-o pe parcursul întregii sale vieți: „După cum am auzit în troparul cântat astăzi la vohodul mic, Cuviosul Antonie este asemănat cu Ilie Prorocul și cu Ioan Botezătorul. Așezarea lui într-o asemenea galerie, alături de acești doi mari profeți și sihaștri, ne vorbește despre rolul deosebit de important pe care l-a avut Antonie, cel numit părinte al părinților, îndrumător al sihaștrilor și râvnitor asemenea lui Ilie și lui Ioan în împlinirea cuvintelor lui Dumnezeu. Cei care veniți de obicei la această biserică auziți deseori vorbindu-se despre acest mare nevoitor din pustiul Egiptului, de pe Valea Nilului și apoi din adâncul pustiului, acolo unde a trăit aproape 90 de ani din cei 105 dăruiți lui de Dumnezeu. Acești aproape 90 de ani i-a petrecut într-o permanentă luptă duhovnicească despre care ne vorbesc scrierile ascetice, scrieri care ne ajută să înțelegem cuvintele Sfintei Scripturi”.

Ierarhul a descris în continuare lupta aprigă pe care Cuviosul a dus-o cu duhurile întunericului și cu neputințele firii umane căzute, dar și slava dumnezeiască de care s-a bucurat, în mod vizibil, încă din timpul vieții pământești.

 „Marele Antonie a fost unul dintre cei care și-au închinat în întregime viața slujirii lui Dumnezeu. Nevoința lui duhovnicească a început devreme, Cuviosul luptându-se până la sânge cu puterea întunericului, cu demonii care îl pizmuiau pentru virtuțile, asceza și gândurile sale curate. Toate etapele vieții sale, după cum ne spune biograful lui, Sfântul Atanasie al Alexandriei, au cunoscut diferite forme de luptă cu diavolul, cu gândurile, cu patimile și cu celelalte ispite care nu îi ocolesc pe cei bineplăcuți lui Dumnezeu. A fost văzut plin de sânge, după ce în locul în care se nevoia se luptase la propriu cu diavolul. Ar fi ajuns aproape de moarte dacă nu ar fi fost salvat de cineva care îi aducea periodic fructe și pesmeți. Altă dată, a fost văzut în lumină, strălucitor, ieșind după o perioadă de nevoință în care nu primea pe nimeni și nici hrană. Pe de o parte, era luptător, pe de altă parte, strălucitor, iar această lumină se vedea pe chipul lui, după cum mărturisesc cei care l-au întâlnit. A fugit de câteva ori de mulțimile care se adunau împrejurul lui. La început, nu a primit ucenici, dar către sfârșitul vieții pustiul s-a umplut de monahi. O expresie pe care o folosim în imnografie ne spune că «pustiul a înflorit ca și crinul»”, a spus ierarhul. 

În încheierea cuvântului său, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilot a adăugat: „Pomenirea Sfântului Antonie se face de multă vreme în această biserică voievodală, mai ales că în veacul al 19-lea biserica a dobândit o icoană făcătoare de minuni de la un alt lăcaș din apropiere, care a ars, iar minunile întâmplate la această icoană a Sfântului Antonie au adus aici mereu mulțimea credincioșilor. Prin strădania părinților de la această biserică și cu ajutorul părintelui profesor Constantin Pătuleanu și al unor studenți de-ai săi, a ajuns aici în anii din urmă și un fragment din moaștele Sfântului Antonie, adus din Franța, un izvor de bucurie și o nădejde pentru îndrumarea credincioșilor”.

La final, părintele paroh Gheorghe Zaharia i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru slujire și le-a prezentat credincioșilor istoria aducerii fragmentului din moaștele Cuviosului Antonie cel Mare, precum și ultimele lucrări de înfrumusețare a sfântului lăcaș.