Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Hramul Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Slătioara, Suceava
Sâmbătă, 30 ianuarie, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Slătioara, comuna Râșca, județul Suceava, păstorită de părintele Vasile Bostan, unde a slujit Sfânta Liturghie cu prilejul hramului bisericii.
În cuvântul de învățătură le-a vorbit celor prezenți despre importanța Sfinților Trei Ierarhi în viețile tuturor. Preasfinția Sa a subliniat și faptul că nevoia apărării dreptei credințe a fost și atunci, în perioada în care cei trei sfinţi ierarhi au viețuit, dar este și acum, în zilele noastre. „Atunci când au văzut că neghina încearcă să își facă loc printre grâul credinței celei drepte, n-au tăcut, ci au scris, și scrierile lor au rămas până astăzi ca fiind de neocolit pentru cei care doresc să vadă ce s-a întâmplat atunci, în veacul al IV-lea, și de acolo să se inspire, așa cum ar trebui și noi în veacul acesta, al XXI-lea, să ne apărăm credința. (...) Sfinții Trei Ierarhi ne cheamă la o mai autentică asumare a credinței, nu în afară, ci înlăuntru. Când spun Sfântul Vasile cel Mare, văd în el, în viața lui, Ortodoxia cea adevărată. Așijderea, și la Sfântul Grigorie Teologul, și la Sfântul Ioan Gură de Aur. Numele lor se identificau cu credința lor. Asta ar trebui să învățăm de la ei. Să nu fie o ruptură, să nu fie o fractură, să nu fie o separație între ceea ce noi suntem, ca mărturisire, ca înscriere, ca declarație și ceea ce facem noi în viețile noastre”. Răspunsurile liturgice au fost date de corul satului, dirijat de presbitera Elena Bostan. La finalul slujbei a fost săvârșit un Parastas pentru enoriașii, ctitorii și slujitorii bisericii trecuți la Domnul.



.jpg)
