Mulţimi de credincioşi au participat în Duminica a 12‑a după Rusalii la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu,
Hramul capelei Școlii „Constantin Brâncuși”, Cluj-Napoca
Capela Școlii „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca şi-a sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Nicolae, marți, 3 decembrie, avându-l ca invitat pe parohul Nicolae Buda al Parohiei „Nașterea Domnului” din apropierea şcolii, în cadrul parteneriatului între cele două instituţii. Au participat elevi, cadre didatice și ostenitori din şcoală la o scurtă rugăciune din Acatistul Sfântului Nicolae. Apoi, copiii au colindat, fiind pregătiți de Daniela Necula, profesoară de religie.
Capela şcolii a fost sfințită în iunie 2011, pictura fiind realizată în tehnica secco de către Marcel Munteanu, cu sprijinul studenților de la specializarea Artă Sacră de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.



.jpg)
