Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Hramul Capelei „Sf. Ev. Luca“ din incinta Spitalului Tulcea
Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit ieri, cu prilejul hramului Sf. Ev. Luca, Sfânta Liturghie în capela Spitalului Judeţean Tulcea. La Sfânta Liturghie au participat atât bolnavi internaţi în spital, cât şi conducerea şi cadrele medicale dimpreună cu credincioşi tulceni. Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat celor prezenţi importanţa credinţei în viaţa creştinului, menţionând şi câteva date despre Sfântul Evanghelist Luca, care a fost în timpul vieţii şi doctor. Apoi, Preasfinţia Sa a vizitat bolnavii din saloanele Spitalului Judeţean Tulcea. (Al. Chituţă)



.jpg)
