Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Hramul Capelei Spitalului „Sfântul Luca” din Capitală
Astăzi prăznuim pe Sfântul Teodosie cel Mare, Începătorul vieţii de obşte. Cu această ocazie, a fost sărbătorit cel de-al doilea hram al Capelei Spitalului de bolnavi cronici şi geriatrie „Sfântul Luca” din Protoieria III Capitală, unde se află părticele din moaştele Sfântului Teodosie cel Mare. La Sfânta Liturghie au participat numeroşi credincioşi din parohiile bucureştene, pe lângă pacienţi şi personalul medical din incinta Spitalului de bolnavi cronici şi geriatrie „Sfântul Luca”.
„Sfântul Teodosie cel Mare este ocrotitorul lăcaşului nostru de cult din anul 1996, când, în semn de ataşament faţă de acest sfânt şi modul vieţuirii lui şi de recunoştinţă faţă de Preasfinţitul Teodosie Snagoveanul, actualul Arhiepiscop al Tomisului, care a pus bazele acestei capele, am ales acest hram. Capela noastră are hramul principal «Adormirea Maicii Domnului»”, a precizat părintele Dragoş Eugen Frâncu, de la Capela Spitalului de bolnavi cronici şi geriatrie „Sfântul Luca”.



.jpg)
