Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Hramul Catedralei arhiepiscopale din Roman
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi astăzi slujba Vecerniei unită cu Litia în Catedrala arhiepiscopală din Roman. Slujba va fi oficiată cu prilejul hramului străvechiului sfânt lăcaş, închinat Sfintei Cuvioase Parascheva. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Vecernia va începe la ora 17:00. Vor participa părinţii slujitori de la Centrul eparhial Roman, părinţii consilieri şi inspectori ai Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, precum şi toţi preoţii din Roman. Un sobor de preoţi va săvârşi mâine dimineaţă Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală din Roman. La final se va săvârşi Parastasul pentru ctitorii lăcaşului de închinăciune şi se vor oferi pachete cu alimente credincioşilor prezenţi. Romaşcanii, dar şi alţi fii ai eparhiei care vor participa la sfintele slujbe, vor putea să se închine la racla ce adăposteşte un veşmânt al Sfintei Parascheva. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul va participa mâine la hramul Sfintei Parascheva de la Iaşi. (C. Ciofu)



.jpg)
