Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul Catedralei Mitropolitane din Timișoara
De sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, Catedrala Mitropolitană din Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare, cinstindu-și ocrotitorii spirituali. Evenimentele liturgice au început încă din ajunul sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi, când sute de credincioși bănățeni s-au rugat împreună cu ierarhii din Arhiepiscopia Timișoarei, aducând prinos de cinstire marilor apărători ai Ortodoxiei din secolul al IV-lea. Slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, de către Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți teologi de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara.
În ziua sărbătorii, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Din soborul slujitor au mai făcut parte consilierii de la Centrul eparhial, protopopii Timișoarei, clericii de la Catedrala Mitropolitană, precum și ieromonahi de la mănăstirile din eparhie.