În Duminica a 23-a după Rusalii, 25 octombrie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Tâlcuind textul evanghelic care relatează vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor, Preafericirea Sa a pus în lumină cele două repere ale minunii: „iubirea milostivă a Domnului Iisus Hristos și puterea Lui dumnezeiască de vindecare a oamenilor posedați de demoni”.
Hramul de toamnă al bisericii Parohiei Parcul Călăraşi
Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost cinstită în mod deosebit şi în biserica Parohiei Parcul Călăraşi din Protoieria Sector 2 Capitală. Sărbătoarea a început încă din ajun, joi, 13 octombrie, cu slujba Vecerniei unită cu Litia.
Numeroşi credincioşi au participat a doua zi la Sfânta Liturghie de hram, săvârşită de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele paroh Nicolae Giolu, din care a făcut parte şi pr. lect. dr. Zaharia Matei. Cu acest prilej, au fost pomeniţi ctitorii, slujitorii şi închinătorii acestei biserici trecuţi la cele veşnice. Pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Consiliul şi Comitetul parohial au pregătit o agapă de hram şi 450 de pachete alimentare care au fost oferite participanţilor la slujbă.
Biserica Parohiei Parcul Călărași, cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, a fost târnosită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel acum unsprezece ani, la 14 octombrie 2011.



.jpg)
