Sâmbătă, 29 august 2026, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Gherasim din Kefalonia, potrivit calendarului neîndreptat, Înaltpreasfințitul Părinte Antonie, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și
Hramul Mănăstirii Borșa Pietroasa din Maramureş
La praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a binecuvântat obștea Mănăstirii Borșa Pietroasa, judeţul Maramureş, cu ocazia hramului sfântului lăcaș. La Sfânta Liturghie săvârşită de ierarh, răspunsurile de la strană au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, iar la priceasnă au cântat Larisa Francisca Nisoi și Tudor Grec de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a sădit în inimile credincioșilor învățături și pilde duhovnicești despre Sfântul Ioan Botezătorul și despre martiriul său prin tăierea capului, despre viața sfântă pe care a dus-o și despre Botezul Mântuitorului.
La încheierea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a primit din partea maicii starețe, stavrofora Ioanichia Timiș, și a obștii monahale o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul și un coș cu flori.



.jpg)
