În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Hramul mănăstirii ilfovene Cernica
În Biserica Ortodoxă Română, în a doua zi de Paşti a fost prăznuit Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, unul dintre sfinţii pentru care credincioşii au o evlavie deosebită. Cu acest prilej, la hramul Mănăstirii Cernica a fost prezent Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care a oficiat Sfânta Liturghie în biserica aşezământului monahal. Răspunsurile la strană au fost date de Corul misionar „Evloghia“.
Credincioşii prezenţi la eveniment s-au putut închina la moaştele Sfântului Ierarh Calinic, precum şi la moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe, cel care a fost în vechime stareţ al mănăstirilor Cernica şi Căldăruşani. „Mănăstirea Cernica este foarte importantă pentru Cetatea Bucureştilor. Salba de mănăstiri care se află în jurul Capitalei reprezintă adevărate turnuri de pază spirituală. Bucuria mare este că acest oraş a odrăslit şi sfinţi, printre care şi Sfântul Calinic, pe care azi îl prăznuim. Acesta era cunoscut încă din timpul vieţii ca fiind puternic în cuvânt şi rugăciune. El îndemna întotdeauna la rugăciune neîncetată, la părăsirea vrajbei şi la un climat de dragoste şi bunăvoinţă“, a declarat, pentru TRINITAS TV, Preasfinţitul Părinte Episcop Ieronim Sinaitul. Sfântul Calinic a fost un neobosit organizator, constructor şi restaurator de biserici, dar şi de spitale şi şcoli. A fost stareţ al Mănăstirii Cernica, ulterior ajungând Episcop al Râmnicului, unde a păstorit vreme de 16 ani. Cunoscut pentru viaţa sa duhovnicească, era considerat făcător de minuni încă din timpul vieţii. Situată la o distanţă de numai 12 kilometri spre răsărit de Capitală, Mănăstirea Cernica se întinde pe două dintre insulele lacului Cernica. Ctitorie a marelui vornic Cernica Ştirbei şi a soţiei sale, doamna Chiajna, Mănăstirea Cernica este atestată documentar încă din anul 1608, printr-un hrisov domnesc al lui Radu Vodă Şerban. (Diac. Ştefan Sfarghie)