În prima zi de Paști, astăzi, 12 aprilie 2026, la Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită slujba Vecerniei Învierii Domnului, cu rânduială specială, cunoscută în tradiția populară drept „A doua Înviere”. Slujba a fost oficiată, la orele amiezii, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum din cadrul Patriarhiei Antiohiei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale.
Hramul Mănăstirii Măgura, judeţul Hunedoara
În ziua pomenirii Aducerii la Bari a moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae, luni, 9 mai, Mănăstirea Măgura, Hunedoara, și-a cinstit ocrotitorul. Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei. În cuvântul de învățătură, ierarhul a amintit minunile întâmplate la mutarea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae de la Mira Lichiei în orașul Bari din sudul Italiei și a arătat modul cum credincioşii trebuie să se raporteze la moaștele celor care s-au învrednicit a dobândi sfințenia, nu doar a sufletelor, ci și a trupurilor lor, prin care Dumnezeu săvârșește minuni celor care le cinstesc cu credință. După Sfânta Liturghie a fost săvârşită slujba Parastasului pentru Episcopul Gurie Georgiu - ctitorul eparhiei hunedorene - trecut la cele veșnice în luna octombrie a anului trecut. Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a oferit, la final, mai multe acte de cinstire binefăcătorilor așezământului monahal.



.jpg)
