Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul Mănăstirii „Toți Sfinții” de la Cașva, judeţul Mureş
În Duminica întâi după Pogorârea Sfântului Duh, a Tuturor Sfinților, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Toţi Sfinţii” din Caşva, judeţul Mureş, care şi-a sărbătorit hramul. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit celor prezenţi despre dobândirea sfinţeniei: „Cununa sfințeniei, a mântuirii, despre care vorbesc Sfinții Apostoli Petru și Pavel, nu poate fi dobândită dacă nu urmăm calea strâmtă a jertfei și a renunțărilor. Un pictor a fost întrebat odată pentru ce lucrează la operele sale cu atâta migală și încordare. El a răspuns: «Fiindcă eu lucrez pentru eternitate». Asemenea acestui pictor, se cuvine să procedeze și creștinii spre a face din sufletul lor o capodoperă menită mântuirii veșnice. Ei trebuie să înțeleagă că viețuirea în concordanță cu voia lui Dumnezeu presupune sacrificiu și atletism duhovnicesc. Acestea vor fi răsplătite în final cu diadema sfințeniei promisă de Mântuitorul Hristos, Care zice: «Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii» (Apoc. 2, 10)”.
Mănăstirea „Toți Sfinții” de la Cașva datează din anul 1473. Așezământul a fost distrus în 6 decembrie 1761 de armata generalului Bukow. În martie 1994 a fost așezată piatra de temelie a noului locaș, iar în decembrie 1995 a fost sfințit paraclisul din incinta mănăstirii. În 1996 au început lucrările la noua biserică și la corpul de chilii, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.