Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul mănăstirii vasluiene Florești
Miercuri, 20 iulie 2022, de sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Florești, Protopopiatul Bârlad, cu prilejul hramului sfântului așezământ.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele exarh Zaharia Curteanu, părintele protopop Vasile Lăiu, părintele duhovnic Iezechiel Ariton și părintele Constantin Pogor, profesor de Vechiul Testament la Centrul ortodox de cercetare și studii „Dumitru Stăniloae” de la Paris.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, coordonat de diaconul Vlad Mironescu.
În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul Hușilor a vorbit despre personalitatea duhovnicească a Sfântului Proroc Ilie, subliniind verticalitatea și curajul izvorât din credința sa autentică.
La momentul împărtășirii credincioșilor, părintele Constantin Pogor a rostit un cuvânt în care a explicat pasajul evanghelic în care Domnul Hristos amintește de Sfântul Proroc Ilie și de minunile săvârșite de acesta cu oameni din afara poporului ales.
În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru ieromonah pe ierodiaconul Damaschin Rotaru, pe seama Mănăstirii „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” - Movila lui Burcel.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul Hușilor a oficiat și o slujbă de parastas pentru protosinghelul Irineu Bocîncă, fost viețuitor al Mănăstirii Florești.
Cu prilejul prăznuirii hramului așezământului monahal, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui a organizat, în cadrul Secției de Istorie și Artă religioasă „Episcop Iacov Antonovici” din cadrul Palatului egumenesc de la Florești, o expoziție fotodocumentară sub genericul „Mănăstirea Florești - Istorie, Mărire, Decădere și Renaștere”.
În cadrul acestei expoziții, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui a expus „dvera de la Solești” donație a Doamnei Principatelor Unite, Elena Cuza, fostă Elena Rosetti-Solescu. Dvera plușată, care îl înfățișează pe Mântuitorul Iisus Hristos, a fost dăruită Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Solești, ctitorită în anii 1859-1860 prin grija Ecaterinei Rosetti, mama Elenei Cuza.