După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hramul Mănăstirii Vladimireşti din județul Galați
La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Vladimireşti din centrul judeţului Galaţi şi-a cinstit ocrotitoarea.
Cu acest prilej, la Altarul de vară al mănăstirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa monahiilor mănăstirii, a pelerinilor şi credincioşilor din parohiile învecinate. Acestora li s-au adăugat şi români care lucrează peste hotare, veniţi acasă în perioada de concediu pentru a fi alături de cei dragi.
În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre înţelesurile praznicului Adormirii Maicii Domnului şi despre evlavia deosebită pe care credincioşii o au faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
La final a fost săvârşit Parastasul pentru ctitorii şi vieţuitorii acestei vetre monahale trecuţi la cele veşnice.



.jpg)
