În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s‑a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
Hramul metocului chiriarhal de la Valea Budului
Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Valea Budului, județul Bacău, și-a sărbătorit marți, 1 octombrie, hramul, Sfânta Liturghie fiind săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, informează site-ul eparhiei, epr.ro. Înainte de slujbă, ierarhul a sfințit noua clopotniță care, așa cum a spus Înaltpreasfinția Sa, „cheamă cu glasul ei la rugăciune şi comuniune pe cei vii, plânge pe cei decedați şi ocrotește oraşul sau satul de furtuni şi fulgere”.
În cuvântul său de învăţătură, ierarhul a vorbit despre simbolismul sărbătorii închinate Maicii Domnului.
„Astăzi este o zi de cinstire deosebită pentru Maica Domnului şi aceasta o vedem şi din cuvântul Sfintei Evanghelii care s-a lecturat. Aflăm de la Sfântul Evanghelist Luca şi vizualizăm cu ochii minţii cum Marta şi Maria au primit pe Iisus în casa lor. Au făcut pregătiri deosebite, dacă stăm şi ne gândim că un oaspete ca Iisus a intrat în casa lor, aşa cum facem şi noi o pregătire duhovnicească atunci când vrem să ne împărtăşim, adică să-L primim pe Hristos în trupurile şi-n sufletele noastre, în lăcaşul inimilor noastre, unde am curăţit şi am şters praful fărădelegilor, al păcatelor şi al inadvertenţelor noastre pe care le facem fortuit sau nu. Conştiinţa se trezeşte în noi şi începem să facem curat ca lumina lui Hristos să strălucească în inimile noastre”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.



.jpg)
