Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Hramul parohiei bucureștene „Acoperământul Maicii Domnului” din Titan
Credincioșii Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului”-Titan, din sectorul 3 al Capitalei, au participat vineri, 1 octombrie 2021, la Sfânta Liturghie săvârșită cu prilejul hramului principal al bisericii. La final, a fost oficiată și slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii lăcașului de cult trecuți la Domnul.
Ziua de sărbătoare a început încă din ajun, prin săvârșirea slujbei Vecerniei unită cu Litia, iar a doua zi, vineri, a continuat cu slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de slujitori din care au făcut parte: părintele Ion Popescu de la Parohia Icoanei din cadrul Protopopiatului Sector 2 Capitală; părintele paroh Mihai Stavără; părintele Mina-Emilian Stavără de la Parohia „Sfinţii Români” din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală; preotul Marcel Stavără de la Parohia Icoanei; precum și alți preoți de la parohii învecinate.
„Este o bucurie mare pentru credincioșii parohiei noastre când o cinstim pe ajutătoarea noastră, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cea care ne poartă de grijă permanent, ne hrănește cu învățătura sa ascultătoare față de Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos și care ne binecuvântează și ne poartă de grijă permanent spre mântuire. Credincioșii din parohiile din toată zona aceasta a Bucureștiului participă cu mult drag și cu multă bucurie la sărbătoarea Maicii Domnului. De asemenea, ne străduim să respectăm situația sanitară îndrumându-i constant pe credincioși să păstreze distanțarea socială și ne îngrijim ca fiecare să poarte mască și să aibă posibilitatea de a se dezinfecta. Până în prezent, credincioșii noștri au dat dovadă de ascultare și de frumos comportament în societate. Le mulțumim pentru aceasta și le dorim tuturor binecuvântarea Maicii Domnului în casele lor”, ne-a spus părintele paroh Mihai Stavără.



.jpg)
